Credință în ciuda tuturor obstacolelor

În cartea The Empty Self („Sinele gol”), renumitul psiholog american Philip Cushman discută despre oameni care trăiesc vieți lipsite de un scop. Convingerile lor sunt superficiale. Puține lucruri cu adevărat importante contează pentru ei și nu au nimic pentru care să merite să moară, așa că nu prea au pentru ce să trăiască. Dar bărbații, femeile și copiii Reformei protestante erau complet diferiți. Aveau un scop durabil pentru care să trăiască. Ceea ce credeau era important și nu erau dispuși să își compromită integritatea. Credințele lor fundamentale erau parte din persoana lor. Negarea acestor credințe însemna negarea identității lor. Chiar și în fața morții, aveau pace lăuntrică.

În această săptămână vom analiza, cu exemple din Reformă, modul în care învățăturile revoluționare ale Scripturii constituie baza unei vieți care are un scop adevărat și o semnificație reală. Înțelegerea acestor adevăruri veșnice ne va pregăti pentru criza finală în marea luptă dintre bine și rău. Și noi putem descoperi, asemenea reformatorilor, un Dumnezeu suficient de mare pentru fiecare provocare, un Dumnezeu care dă un sens și un rost vieții noastre.

De citit ca bază a studiului: Ellen G. White, Tragedia veacurilor, cap. 7–11.

4 mai: Sabatul Companionului

Comentariu EGW

În cursul secolelor de prigoană, de luptă și întuneric, Dumnezeu Și-a susținut biserica. Niciun nor nu s-a abătut asupra ei fără ca El să n-o fi pregătit; nicio putere prigonitoare nu s-a ridicat împotriva lucrării Sale, fără ca El să nu fi prevăzut acest lucru. Totul s-a întâmplat după cum a profetizat El. El nu Și-a lăsat biserica în părăsire, ci, prin declarații profetice, a arătat ce avea să se întâmple și ceea ce Duhul Său i-a inspirat pe profeți să profetizeze aceea s-a și întâmplat. Toate planurile Sale vor fi împlinite. Legea Sa este legată de tronul Său și nicio putere a răului nu o poate nimici. Adevărul este inspirat și păzit de Dumnezeu și va triumfa împotriva oricărei împotriviri. – Faptele apostolilor, p. 11

Dumnezeu cheamă bărbaţi şi femei care să aibă stabilitate, care să aibă scopuri hotărâte, oameni pe care să te poţi baza în vreme de pericol şi de încercare, care sunt la fel de ferm înrădăcinaţi şi întemeiaţi în adevăr cum sunt dealurile cele veşnice, oameni care nu se lasă manipulaţi ca să o ia la dreapta sau la stânga, ci merg drept înainte şi sunt găsiţi întotdeauna de partea cea bună. … 

Ca să fim desăvârşiţi din punct de vedere spiritual, noi trebuie să ne apropiem de Dumnezeu, să ne aşezăm într-o mai strânsă legătură cu cerul, să aplicăm principiile Legii în cele mai mărunte aspecte ale vieţii de zi cu zi. – Mărturii, vol. 4, p. 75

Reformatorii nu distrug. Ei nu caută niciodată să-i ruineze pe cei care nu sunt în armonie cu planurile lor şi care nu se aseamănă cu ei. Reformatorii trebuie să avanseze, nu să dea înapoi. Ei trebuie să fie fermi, hotărâţi şi neşovăielnici, dar fermitatea lor nu trebuie să degenereze într-un spirit dominator. Dumnezeu doreşte ca toţi aceia care Îi slujesc să fie neclintiţi ca stânca atunci când este vorba de principii, dar blânzi şi smeriţi cu inima cum a fost Hristos. Atunci, rămânând în Hristos, ei pot face lucrarea pe care ar face-o El, dacă ar fi în locul lor. Un spirit aspru, acuzator, nu este esenţial pentru eroism în reformele pentru acest timp. Toate metodele egoiste folosite în slujba lui Dumnezeu sunt o urâciune în ochii Lui. – Mărturii, vol. 6, p. 151
Nu trebuie să ne întrebăm dacă suntem apreciați sau neapreciați. Noi nu avem nimic de a face cu aceasta. Uită-te la felul în care a lucrat Hristos. …

Ia Cuvântul! Trăiește Cuvântul! Predică Cuvântul, așa cum ai făcut și în trecut! Domnul Isus ți-a dat făgăduința prezenței Sale. Crede-o, prețuiește-o! Nu este treaba mea sau a ta să măsurăm aprecierea arătată pentru tăgăduirea de sine și sacrificiul de sine făcute.

Lucrarea de reformă va cere toată credința, lacrimile și rugăciunile care pot fi suportate de mintea omului. Misiunea noastră este să ridicăm crucea și să o purtăm mergând pe urmele lui Isus, năzuind mereu să avem același spirit care L-a determinat pe Isus să dorească botezul care anticipa suferința Sa pe cruce. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 49 (10 februarie)
 

1. Citește Psalmii 119:103,104,147,162. Care era atitudinea lui David față de Cuvântul lui Dumnezeu? Ce impact a avut lucrul acesta asupra reformatorilor și cum ne influențează și nouă viața?

Biblia era temelia credinței reformatorilor și esența învățăturii lor, „Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac” (1 Petru 1:23). Citindu-i paginile și având încredere în făgăduințele acestuia, credința lor era întărită și curajul lor, reînnoit. „Așa este cu toate promisiunile din Cuvântul lui Dumnezeu. Prin ele, El ni Se adresează în mod individual, vorbindu-ne direct, ca și cum I-am putea auzi vocea. Prin aceste făgăduințe ne transmite Hristos harul și puterea Sa. [...] Primite și asimilate, ele trebuie să fie tărie de caracter, inspirație și sprijin în viață. Nimic altceva nu poate avea o asemenea putere de vindecare. Nimic în afară de ele nu poate da curajul și credința care umplu întreaga ființă cu energie vitală” (Ellen G. White, Lucrarea de vindecare, p. 122).

Scripturile ne acoperă supărările cu bucurie, descurajarea cu speranță și întunericul cu lumină. Ne oferă îndrumare când suntem confuzi, certitudine când nu suntem siguri, putere când suntem slabi și înțelepciune când suntem pierduți în neștiință. Când medităm la Cuvântul lui Dumnezeu și ne încredem în făgăduințele Sale, puterea lui Dumnezeu ne întărește întreaga ființă din punct de vedere fizic, mintal, emoțional și spiritual. 

Reformatorii și-au umplut mintea cu Scriptura. Ei trăiau după Cuvânt și mulți dintre ei au murit din cauza Cuvântului. Ei nu erau creștini de ocazie, care să se complacă în situația lor și să aibă o viață devoțională superficială. Știau că, fără puterea Cuvântului lui Dumnezeu, nu aveau să facă față forțelor răului care luptau împotriva lor. 

Cea mai mare dorință a lui John Wycliffe era să traducă Biblia în limba engleză pentru omul de rând. Fiindcă așa ceva era ilegal, a fost judecat, condamnat ca eretic și osândit la moarte. În timpul procesului, Wycliffe a făcut un apel puternic: „Cu cine credeți voi că vă luptați? Cu un bătrân în buza mormântului? Nu! Cu Adevărul – Adevărul care este mai puternic decât voi și care vă va învinge” (Wylie, cartea 2, cap. 13, în Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 90). Ultimele cuvinte ale lui Wycliffe s-au împlinit atunci când lumina adevărului lui Dumnezeu a risipit întunericul Evului Mediu.

Ce încurajări ai găsit în Scripturi în vremurile tale de încercare?

Comentariu EGW

Când Ștefan, nobil și iscusit în vorbire, a fost omorât cu pietre din porunca Sinedriului, n-a fost nicio pierdere pentru cauza Evangheliei. Lumina din ceruri care strălucea pe fața sa și mila dumnezeiască, dovedită în ultimele sale cuvinte de rugă, au fost ca o săgeată ascuțită a convingerii pentru Saul, fanaticul membru al Sinedriului, care stătea alături. Mai târziu, prigonitorul fariseu, a devenit un vas ales să poarte Numele lui Hristos înaintea neamurilor, înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel. … Prin eforturile lui Satana de a o nimici, „sămânța care nu putrezește”, a Cuvântului „care este viu și care rămâne în veac” (1 Petru 1:23), este semănată în inimile oamenilor; prin defăimarea și prigonirea copiilor Săi, Numele lui Hristos este mărit și suflete sunt mântuite. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 33

Marele principiu apărat de acești reformatori – același care fusese susținut de valdenzi, de Wycliffe, de Jan Hus, de Luther, de Zwingli și de toți aceia care s-au unit cu ei – era autoritatea infailibilă a Sfintelor Scripturi ca regulă de credință și viață. Ei respingeau dreptul papilor, conciliilor, părinților bisericești și regilor de a stăpâni conștiința în materie de religie. Biblia era autoritatea lor și ei verificau toate doctrinele și toate pretențiile altora prin învățătura ei. Credința în Dumnezeu și în Cuvântul Său i-a susținut pe acești oameni sfinți atunci când își dădeau viața pe rug. „Fiți curajoși”, striga Latimer către tovarășii lui de rug, atunci când flăcările erau gata să aducă la tăcere glasul lor, „prin harul lui Dumnezeu, noi vom aprinde astăzi în Anglia o lumină care nu va putea fi stinsă niciodată”. — (Works of Hugh Latimer, 1:8.) – Tragedia veacurilor, p. 249 

Cu toții avem nevoie de un ghid prin numeroasele locuri strâmte ale vieții, la fel de mult cât are nevoie marinarul de un pilot când întâlnește o barieră de nisip sau când navighează în susul râului care trece prin locuri stâncoase.

Marinarul care are o hartă și o busolă, și totuși neglijează să le folosească, este responsabil pentru că pune în pericol viața celor aflați la bordul navei sale. Nava poate fi pierdută din cauza neglijenței lui. Noi avem un ghid, Cuvântul lui Dumnezeu, și, dacă pierdem drumul spre cer, suntem de neiertat, deoarece că ni s-au dat îndrumări clare.
Biblia prezintă un standard perfect de caracter, ea este un ghid infailibil în toate circumstanțele, chiar până la sfârșitul călătoriei vieții. – My Life Today, p. 25

Domnul Hristos spune despre Scripturile Vechiului Testament, și cu atât mai mult este valabil acest lucru pentru cele ale Noului Testament, că „ele mărturisesc despre Mine”, Răscumpărătorul, Cel spre care sunt îndreptate toate speranțele noastre de viață veșnică (Ioan 5:39). Da, întreaga Biblie ne vorbește despre Hristos. De la primul raport cu privire la creațiune: căci „nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El”, și până la făgăduința cea mai de pe urmă: „Iată Eu vin curând”, noi citim despre lucrările Sale și ascultăm vocea Sa (Ioan 1:3; Apocalipsa 22:12). Dacă dorești să Îl cunoști mai bine pe Mântuitorul, studiază Sfintele Scripturi. 

Umple-ți inima cu Cuvântul lui Dumnezeu! El este apa vie care stinge setea ta arzătoare. El este pâinea vie venită din cer. – Calea către Hristos, p. 88
 

2. Citește 2 Corinteni 4:1-6 și 2 Corinteni 2:14. Ce încredere avea Pavel în ciuda dificul­tăților cu care se confrunta în proclamarea adevărului?

Apostolul Pavel s-a confruntat cu mari obstacole în lucrarea sa de răspândire a Evangheliei, dar era încrezător că în final Cuvântul lui Dumnezeu avea să triumfe. Reformatorii s-au confruntat cu probleme asemănătoare. Cu toate acestea, prin credință, au rămas loiali Cuvântului lui Dumnezeu. Un exemplu de curaj este William Tyndale. Cea mai mare dorință a lui Tyndale era să ofere Angliei o traducere fidelă a Bibliei și ușor de citit. A hotărât să traducă Biblia din limbile originale și să corecteze unele greșeli din traducerea lui Wycliffe, făcută cu 140 de ani mai devreme. În cele din urmă, și Tyndale a fost arestat și judecat. Multe dintre traducerile lui au fost confiscate și arse în public. A fost condamnat pentru erezie în anul 1536, în Belgia. Călăii săi l-au sugrumat în timp ce îl legau de rug și apoi i-au ars trupul. Se spune că ultimele lui cuvinte au fost: „Doamne, deschide ochii regelui Angliei!” Dumnezeu a răspuns în mod miraculos rugăciunii lui Tyndale.

În decursul a patru ani de la moartea lui, au fost publicate patru traduceri ale Bibliei în limba engleză. În anul 1611 a fost tipărită versiunea King James (Regelui Iacob) a Bibliei în limba engleză. Conform unei estimări, 76% din Vechiul Testament al Bibliei King James din 1611 și 83% din Noul Testament reprezintă traducerea lui Tyndale. În 2011, versiunea King James a sărbătorit 400 de ani de la apariție, depășind pragul de un miliard de exemplare tipărite, având un impact asupra a zeci de milioane de oameni din întreaga lume. 
Indiferent cât de dificilă părea situația, Tyndale și tovarășii lui care credeau în Biblie au avut încredere că Dumnezeu făcea totul după voia Sa. Viața lui Tyndale a avut un impact decisiv pentru totdeauna. Sacrificiul lui a meritat.

Citește Daniel 12:3 și Apocalipsa 14:3. Cum se aplică aceste texte la viața lui Tyndale? Acum gândește-te la viața ta și la impactul pe care îl ai asupra altora. Ce încurajări îți oferă aceste texte cu privire la șansa pe care o ai de a-i influența pe alții pentru veșnicie?

Comentariu EGW

Semănarea seminței Evangheliei nu va avea succes decât atunci când semințele sunt trezite la viață de roua cerului. După înălțarea lui Hristos la cer, înainte ca vreo carte a Noului Testament să fi fost scrisă, înainte ca vreo predică de vestire a Evangheliei să se fi rostit, Duhul Sfânt a venit asupra apostolilor plecați în rugăciune. După aceea, vrăjmașii lor au spus: „Ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră” (Faptele 5:28). – Hristos, Lumina lumii, p. 671

Mare este în ceruri răsplata acelora care sunt martori pentru Hristos, prin persecuții și defăimări. În timp ce oamenii caută bunurile pământești, Isus le îndreaptă atenția spre răsplata cerească. Dar El nu spune că toată răsplata aceasta va fi doar în viața viitoare, ea începe aici. Domnul i S-a arătat lui Avraam în vremea de demult și i-a zis: „Eu sunt scutul tău și răsplata ta cea foarte mare” (Geneza 15:1). Aceasta este răsplata tuturor acelora care Îl urmează pe Isus Hristos. Să ajungi în armonie cu Iehova Emanuel, Acela „în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei”, „în El locuiește ... toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2:3), să-L cunoști, să-L ai în inima ta, atunci când ea se deschide tot mai mult ca să primească însușirile Sale, să cunoască iubirea și puterea Sa, să aibă bogățiile de nepătruns ale lui Hristos, să înțeleagă tot mai mult „care sunt lărgimea, adâncimea și înălțimea și … dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea dumnezeirii” (Efeseni 3:18,19), „aceasta este moștenirea robilor Domnului, așa este mântuirea care vine de la Mine, zice Domnul” (Isaia 54:17). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 34

„În templul lui Iehova”, spunea el [Tyndale], „psalmii se cântau în limba lui Israel; și Evanghelia să nu se predice în limba Angliei printre noi? Ar trebui oare ca biserica să aibă mai puțină lumină la amiază decât în zori? Creștinii trebuie să citească Noul Testament în limba maternă.” … 

Persecutat și alungat din locurile natale, a plecat la Londra, unde și-a continuat un timp lucrările netulburat. Dar violența papală l-a obligat să fugă din nou. Toată Anglia părea închisă pentru el, așa că s-a hotărât să caute adăpost în Germania. Aici a început să tipărească Noul Testament în limba engleză. De două ori i-a fost oprită lucrarea, dar, atunci când i se interzicea tipărirea într-un oraș, pleca în altul. În cele din urmă, s-a dus la Worms, unde, cu câțiva ani mai înainte, Luther apărase Evanghelia înaintea Dietei. În acel oraș vechi, se găseau mulți prieteni ai Reformei și Tyndale și-a continuat acolo lucrarea fără piedici. Trei mii de exemplare ale Noului Testament au fost în curând terminate și chiar în același an a apărut o nouă ediție.

El și-a continuat lucrările cu o neobosită perseverență și seriozitate. Cu toate că autoritățile engleze își păzeau porturile cu cea mai strictă vigilență, Cuvântul lui Dumnezeu a ajuns pe diverse căi tainice la Londra, de unde era răspândit în toată țara. Adepţii papalităţii au încercat în zadar să înăbușe adevărul. – Tragedia veacurilor, pp. 246, 247
 

Într-o zi, în timp ce studia în biblioteca universitară, Martin Luther a ajuns la un punct de cotitură în viața lui. A descoperit un exemplar în latină al Bibliei. Nici nu știa că exista o astfel de carte. Încântat, a citit capitol după capitol, verset după verset. Era uimit de claritatea și puterea Cuvântului lui Dumnezeu. În timp ce îi răsfoia paginile, Duhul Sfânt i-a iluminat mintea. Pe măsură ce adevărurile până atunci întunecate de tradiție păreau să se desprindă de pe paginile Sfintei Scripturi, Luther a simțit călăuzirea Duhului Sfânt. Iată cum își descrie el prima experiență cu Biblia: „O, de mi-ar da Dumnezeu o astfel de carte care să fie a mea!”

3. Ce principii extragi din următoarele texte cu privire la modul în care ar trebui să interpretăm Biblia? 

Ioan 14:25,26    
Ioan 16:13-15    
2 Petru 1:20,21 

Lucrul cel mai important din aceste versete este asigurarea că același Duh Sfânt care i-a inspirat pe scriitorii Bibliei ne călăuzește și pe noi atunci când citim Scripturile. El este interpretul divin al adevărului divin. Din nefericire, mulți așa-ziși creștini din zilele noastre subapreciază elementul supranatural din Biblie și exagerează elementul uman. Întrucât nu mai poate ține Biblia departe de noi, Satana apelează la planul de rezervă: îi răpește caracterul supranatural, transformând-o în simplă literatură sau, mai rău, într-un instrument religios opresiv de controlare a maselor. 
Reformatorii au văzut clar că nu preoții, prelații și papii erau interpretul infailibil al Scripturii, ci Duhul Sfânt. S-a consemnat un dialog interesant între John Knox, reformatorul scoțian, și Maria, regina Scoției. „Maria a spus: «Voi interpretaţi Scripturile într-un fel, iar ei [romano-catolicii] le interpretează altfel; pe cine să cred şi cine să fie judecător?» «Să Îl credeţi pe Dumnezeu, care vorbeşte lămurit în Cuvântul Său», a răspuns reformatorul, «şi, altceva decât vă învaţă Cuvântul, să nu îi credeţi nici pe unii, nici pe alţii. Cuvântul lui Dumnezeu este clar de unul singur şi, dacă o neclaritate apare în vreun loc, Duhul Sfânt, care nu Se contrazice niciodată, explică acelaşi lucru mai clar în alte locuri, aşa încât să nu rămână nicio îndoială, decât pentru aceia care rămân necunoscători din rea-credinţă»” (David Laing, The Collected Works of John Knox, vol. 2, p. 281, 284, citat în Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 251).
 

Comentariu EGW

Cel care studiază Biblia trebuie să fie învățat să o abordeze în spiritul unuia care vrea să învețe. Avem datoria de a-i cerceta paginile, nu căutând dovezi care să ne susțină părerile, ci în scopul de a afla ce spune Dumnezeu.

O adevărată cunoaștere a Bibliei nu poate fi dobândită decât cu ajutorul aceluiași Duh prin care a fost dat Cuvântul. Iar pentru a câștiga această cunoaștere trebuie să trăim conform ei. Avem datoria de a ne supune tuturor lucrurilor pe care le poruncește Cuvântul lui Dumnezeu. Putem pretinde tot ce ne promite. Viața pe care o prescrie este viața pe care trebuie s-o trăim prin puterea ei. Biblia poate fi studiată în mod eficient numai când este abordată în acest fel. – Educație, p. 189

Dumnezeu a încredinţat scrierea Cuvântului Său inspirat unor oameni limitaţi. Cuvântul acesta, organizat sub forma unor cărţi, Vechiul şi Noul Testament, este un ghid lăsat moştenire lumii căzute, pentru ca, prin studierea şi respectarea îndrumărilor lui, niciun suflet să nu se rătăcească pe calea spre cer.

Aceia care se gândesc să clarifice presupusele dificultăţi din Scriptură, evaluând prin regulile lor limitate ce anume este inspirat şi ce nu este inspirat, ar face mai bine să-şi acopere faţa, aşa cum a făcut Ilie când i-a vorbit susurul blând şi subţire, pentru că se află în prezenţa lui Dumnezeu şi a sfinţilor îngeri care le-au transmis oamenilor lumina şi cunoaşterea de-a lungul veacurilor, spunându-le ce să facă şi ce să nu facă şi descoperindu-le evenimente de o importanţă cutremurătoare, care le-au călăuzit paşii de la o piatră de hotar la alta, prin simboluri, semne şi ilustraţii. … 
… Fraţilor, nicio minte sau mână să nu se angajeze în criticarea Bibliei. Satana este încântat dacă faceţi lucrarea aceasta, dar nu este lucrarea pe care Domnul v-a arătat că trebuie să o faceţi.
Oamenii ar trebui să-L lase pe Dumnezeu să Se îngrijească de Cartea Sa, de scrierile Sale pline de viaţă, aşa cum S-a îngrijit de-a lungul veacurilor. – Solii alese, cartea 1, pp. 16, 17

Predicarea Cuvântului nu va fi de niciun folos fără prezența continuă a Duhului Sfânt și fără ajutorul Său neîncetat. Acesta este singurul Învățător capabil al adevărului dumnezeiesc. Adevărul va trezi conștiința și va transforma viața numai atunci când este însoțit în inimă de Duhul. Poate că cineva este în stare să prezinte litera Cuvântului lui Dumnezeu, poate că are cunoștință de toate poruncile și făgăduințele lui, dar, dacă Duhul Sfânt nu sădește adevărul în inimă, niciun suflet nu va cădea pe Stâncă, să se zdrobească. Fără conlucrarea Duhului lui Dumnezeu, învățătura, oricât de multă, și avantajele, oricât de strălucite, nu fac din om un canal de lumină. – Hristos, Lumina lumii, p. 671
 

4. Citește Efeseni 2:8,9; Romani 3:23,24; Romani 6:23 și Romani 5:8-10. Ce ne învață aceste versete despre planul de mântuire?

Dumnezeu pune la dispoziție salvarea ca dar. Duhul Său cel Sfânt ne conduce să acceptăm prin credință ceea ce Hristos ne-a oferit fără plată prin moartea Sa pe crucea de pe Calvar. Dreptatea divină cere ascultare desăvârșită. Viața perfectă a Domnului Hristos înlocuiește viețile noastre imperfecte. Legea divină pe care am călcat-o ne condamnă la moarte veșnică. Biblia este clară. Prin alegerile noastre păcătoase nu mai suntem la înălțimea idealului lui Dumnezeu pentru viața noastră. Am păcătuit. Singuri nu putem întruni condițiile corecte și neprihănite ale unui Dumnezeu sfânt. Drept urmare, merităm moartea veșnică. Dar există o veste bună. Citește-o în Romani 6:23! Este un cadou; ceva nemeritat. Dacă ar fi prin fapte, l-am câștiga, dar din Evanghelie reiese clar că nu putem câștiga mântuirea.

Martin Luther și reformatorii protestanți au descoperit că Hristos, și numai Hristos, este sursa salvării lor. Atunci a început să predice Luther solia harului salvator al lui Hristos. Mulțimile se adunau pentru a-i asculta mesajele sincere care le revoluționau viața. Cuvintele lui erau ca o gură de apă rece în deșertul vieții lor. Oamenii erau legați de tradițiile bisericii medievale și ținuți în robie prin ritualuri vechi de secole, care nu aduceau nicio contribuție la viața lor spirituală. Însă mesajele biblice ale lui Luther le atingeau inima și le schimbau viața. 

Aprofundând Noul Testament, Luther era copleșit de bunătatea lui Dumnezeu și uimit de dorința Lui de a salva întreaga omenire. Perspec­tiva populară în biserica de atunci era că mântuirea este în parte o acțiune umană și în parte o acțiune divină. Luther a descoperit că moartea lui Hristos pe cruce era suficientă pentru întreaga omenire. „Hristos a fost tratat aşa cum meritam noi, pentru ca noi să putem fi trataţi aşa cum merita El. El a fost condamnat pentru păcatele noastre, la care El n-a contribuit cu nimic, pentru ca noi să putem fi îndreptăţiţi prin neprihănirea Lui, la care noi n-am contribuit cu nimic. El a suferit moartea care era a noastră, ca noi să putem primi viaţa care era a Lui” (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 25).

Dacă mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu prin Hristos, de ce sunt necesare faptele bune? Cum susținem importanța faptelor bune în experiența noastră creștină fără a face din ele temeiul speranței noastre?
 

Comentariu EGW

În Grădina Ghetsimani, Hristos a suferit în locul omului, iar firea umană a Fiului lui Dumnezeu s-a clătinat sub groaza cumplită a vinovăției păcatului, până când, de pe buzele Sale palide și tremurătoare a ieșit strigătul chinuitor: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta”, dar, dacă nu există altă cale pentru mântuirea omului căzut, „totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.” Natura umană ar fi murit atunci și acolo sub oroarea simțului păcatului, dacă un înger din cer nu L-ar fi întărit să suporte agonia.

Puterea care a impus pedeapsa retributivă asupra înlocuitorului și garantului omului, a fost puterea care L-a susținut și L-a întărit pe Acela care suferea sub imensa greutate a mâniei care ar fi trebuit să cadă asupra unei lumi păcătoase. Hristos a suferit moartea care era sentința rostită asupra călcătorilor Legii lui Dumnezeu. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 5, p. 1103
Darul lui Dumnezeu este viața veșnică. Domnul dorește ca toți cei care primesc harul Său să se încreadă cu totul în El. El ne cheamă să exercităm o credință curată și simplă, să avem încredere în El fără să ne întrebăm ce răsplată vom primi. Trebuie să lucrăm din inimă în serviciul Său, arătând că avem încredere perfectă că El va judeca drept.

În relatarea scenei judecății, când răsplata este dată celor drepți și este rostită sentința asupra celor răi, drepții sunt reprezentați ca întrebându-se ce au făcut ei pentru a primi o astfel de răsplată. Dar ei au prețuit o credință constantă în Hristos.

Ei au fost umpluți cu Duhul Său și, fără vreun efort conștient, au îndeplinit pentru Hristos, în persoana sfinților Săi, acele servicii care aduc o răsplată sigură. Dar ei nu au lucrat în felul acesta ca să primească o răsplată. Ei au considerat ca fiind cea mai mare onoare să li se permită să lucreze așa cum a lucrat Hristos. Tot ce au făcut ei a fost făcut din dragoste față de Hristos și față de semenii lor, iar Acela care S-a identificat cu umanitatea suferindă a considerat aceste fapte de compasiune și iubire ca și cum ar fi fost făcute pentru El Însuși. – Lift Him Up, p. 343

Prin haina de nuntă din parabolă este reprezentat caracterul curat și fără pată pe care îl vor avea adevărații urmași ai Domnului Hristos. Bisericii îi este dat „să se îmbrace cu in subțire, strălucitor și curat” și să fie „fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta”. Sfânta Scriptură spune că inul subțire reprezintă „faptele neprihănite ale sfinților”. Tuturor celor care Îl acceptă prin credință pe Domnul Hristos ca Mântuitor personal le este dată neprihănirea Sa, le este atribuit caracterul Său fără pată. … Fiecare suflet credincios va fi îmbrăcat de Domnul Hristos cu haina neprihănirii Sale. – Parabolele Domnului Hristos, p. 311
 

5. Citește Romani 3:27-31; Romani 6:15-18 și Romani 8:1-2. Ce ne învață aceste versete despre mântuirea numai prin neprihănirea lui Hristos?

În zilele lui Luther a apărut în biserica creștină un nou curent. Zeci de mii de oameni erau învățați să își întoarcă privirea de la viața lor păcătoasă și să privească în schimb doar la Isus. Privind la ei înșiși, acești oameni vedeau numai lucruri descurajatoare. De aceea privirea lor și a noastră trebuie îndreptată doar spre Domnul Isus. Harul lui Dumnezeu ne schimbă. Într-o zi, în cadrul unei întâlniri a moravilor din Londra, John Wesley a fost uimit de introducerea făcută de Luther la Epistola către romani. Pentru prima dată în viața lui, Wesley începea să înțeleagă Evanghelia. S-a simțit atras în mod ciudat de acest Hristos care Își dăduse viața pentru El: „Am simțit că mă încredeam cu adevărat în Hristos, numai în Hristos pentru mântuire: și am primit încredințarea că El îmi îndepărtase păcatele, chiar și pe ale mele, și mă scutise pe mine de legea păcatului și a morții” (John Whitehead, The Life of the Rev. John Wesley, M.A., 1793, p. 331).

6. Citește 1 Petru 2:2; 2 Petru 3:18; Coloseni 1:10 și Efeseni 4:18-24. Ce adevăruri vitale transmit aceste pasaje despre viața creștină?

Reformatorii studiau Cuvântul în mod sistematic pentru a descoperi mai multe adevăruri. Nemulțumiți de starea de fapt de atunci și de experiența religioasă rigidă, cu creștere spirituală minimă sau absentă, aceștia căutau în mod constant să Îl cunoască mai bine pe Hristos. Mulți creștini din Evul Mediu care credeau în Biblie au plătit un preț extrem de mare pentru devotamentul lor. Au fost torturați, închiși, exilați și executați. Proprietățile le-au fost confiscate, casele le-au fost arse, pământurile le-au fost distruse și familiile, persecutate. Când erau izgoniți din casele lor, căutau o cetate „al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10). Când erau torturați, îi binecuvântau pe torționarii lor și când zăceau în temnițele întunecate și reci, cereau împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu cu privire la un viitor mai luminos. Deși trupurile lor erau închise, ei erau cât se poate de liberi – liberi în Hristos, liberi în adevărurile Cuvântului Său, liberi în speranța revenirii Lui în curând. 

Când privești la tine, ce speranță de salvare ai?
 

Comentariu EGW

Pentru că Legea Domnului este desăvârșită și, de aceea, neschimbătoare, este cu neputință ca oamenii păcătoși să facă față măsurii cerințelor ei prin ei înșiși. Acesta este motivul pentru care Hristos a venit ca Răscumpărător al nostru. Misiunea Sa era ca, făcându-i pe oameni părtași naturii divine, să-i aducă în armonie cu principiile Legii cerului. Când ne lăsăm de păcate și Îl primim pe Hristos ca Mântuitor personal, Legea este înălțată. Apostolul Pavel întreabă: „Prin credință, desființăm noi Legea? Dimpotrivă, noi întărim Legea” (Romani 3:31).

Făgăduința noului legământ este: „Voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor” (Evrei 10:16). În timp ce sistemul jertfelor, care arăta spre Hristos ca Miel al lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii, avea să se termine la moartea Sa, principiile dreptății cuprinse în Decalog sunt tot așa de neschimbătoare ca și tronul cel veșnic. Nici o singură poruncă n-a fost desființată, n-a fost schimbată nici măcar o iotă sau frântură de literă. Principiile care i-au fost aduse la cunoștință omului în Paradis, ca fiind marea Lege a vieții, vor exista neschimbate în Paradisul restatornicit. Atunci când Edenul va înflori iarăși pe pământ, Legea iubirii lui Dumnezeu va fi ascultată de toți cei de sub soare. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 50

Puritatea și sfințenia vieții lui Isus, așa cum sunt prezentate în Cuvântul lui Dumnezeu, au mai multă putere de a reface și transforma caracterul decât toate eforturile depuse pentru a descrie păcatele și crimele oamenilor și urmările lor sigure. O privire neclintită către Mântuitorul înălțat pe cruce va face mai mult pentru a curăța mintea și inima de orice întinare decât toate explicațiile științifice date de limba cea mai pricepută.

În fața crucii, păcătosul vede neasemănarea lui în caracter cu Hristos. El vede consecințele teribile ale păcatului; el urăște păcatul pe care l-a practicat și se prinde de Isus prin credință vie. El și-a judecat starea sa de întinare în lumina prezenței lui Dumnezeu și a inteligențelor cerești. El a măsurat-o după standardul crucii. El a cântărit-o în balanța sanctuarului. Puritatea lui Hristos i-a descoperit propria sa necurăție în culorile ei odioase. El se întoarce de la păcatul său îngrozitor, privește la Isus și trăiește. – Lift Him Up, p. 297

Unii par să creadă că trebuie să fie puși la probă, că trebuie să-Îi dovedească Domnului că s-au schimbat înainte de a putea să-I ceară binecuvântările Sale. Dar să ceară chiar acum binecuvântările lui Dumnezeu! Ei trebuie să aibă harul Său, Spiritul lui Hristos, care să-i ajute în neputința lor; dacă nu, ei nu vor rezista răului. Domnul dorește ca noi să venim la El așa cum suntem, păcătoși, neputincioși, simțind că depindem de El. Să venim la El cu toată slăbiciunea noastră, cu toată nechibzuința și păcătoșenia noastră și să cădem în pocăință la picioarele Sale. Este meritul slavei Sale acela că ne cuprinde în brațele iubirii Sale, ne leagă rănile și ne curățește de orice întinăciune. 

… Nimeni nu este atât de păcătos, încât să nu găsească putere, curăție și neprihănire în Hristos, care a murit pentru el. Domnul așteaptă să-l dezbrace de hainele pătate și mânjite de păcat și să-l îmbrace cu hainele neprihănirii. El nu dorește ca cel păcătos să moară, ci să trăiască. – Calea către Hristos, p. 52